Ferestre/ flux de ŞTIRI

Saturday 11 June 2011

Zbor în doi, Dorina Şisu şi Maia Martin, volumul şi audiobook

Dragii mei,
am imensa bucurie să vă anunţ apariţia unui volum semnat de Dorina Şişu şi Maia Martin, volum intitulat "Zbor în doi".

Acest dialog liric poate fi citit aici

  •  Zbor în doi, Dorina Şisu şi Maia Martin, vol. nr. 23 Colecţia online de literatură Cititor de proză
 
  • Audiobook (în lectura Maiei Martin)



şi aici

  •  Zbor în doi, Dorina Şisu şi Maia Martin, vol. nr. 3 Biblioteca Maia Martin
 
  • Audiobook (în lectura Maiei Martin)



 

Volumul este prefaţat de doamna Virginia Paraschiv. Iată mai jos un scurt fragment  :
"Din jocul liber al spiritului s-a născut o carte, Zbor în doi. O carte frumoasă, neconvenţională, un dialog imaginar a două glasuri lirice. S-a iscat aşadar un tandem poetic, Dorina Şişu şi Maia Martin. Un tandem a două suflete răsfrânte în oglindă, o rătăcire printre gânduri, ocrotită de o voce călăuză. Dorina Şişu riscă o neliniştită căutare şi scrutare printre fantasme, Maia Martin veghează meandrele anxietăţii şi săvârşeşte subtil un ritual de înturnare a imaginarului rătăcitor la certitudinea canonizată şi limpede a vieţii."

Proiectul a inceput dintr-o joacă, dintr-un schimb de idei şi sentimente. Cartea este structurată în două părţi intitulate după numele poeziilor ce le-au fost punct de plecare, dar şi intrigă:"Prag" şi "Am înţeles", două poeme semnate de Dorina Şişu.
Grafica nu ilustrează poemele, ci dialoghează cu ele, creaţiile în alb-negru (tuş pe hârtie), preexistând acestui proiect.
Pentru mine, cartea constituie un debut în postura de mânuitor al versurilor.
Am văzut acest proiect ca un dialog liric între două suflete ce s-au întâlnit şi s-au privit unul în celălalt, ca într-o oglindă. Am zburat împreună cu Dorina Şişu pe nori de vise, dar şi în adâncul tenebrelor.
Le mulţumesc din suflet doamnelor Dorina Şişu şi Virginia Paraschiv pentru implicarea lor în acest proiect.
Îi mulţumesc şi domnului Emanuel Pope, fără de care visurile noastre nu s-ar fi putu materializa atît de frumos!

Vă urez lectură si audiţie plăcută!

A consemnat pentru dumneavoastră, Maia Martin
11 iunie 2011

No comments:

Post a Comment